COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.
”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Bihor, în perioada 2014 –2020 – SZA- ORADEA’’ - etapa II, Cod SMIS 319336Despre proiect
COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. este Operatorul Regional din județul Bihor, dedicat asigurării unei alimentări cu apă de calitate, gestionării eficiente a resurselor și protejării mediului înconjurător. Compania de Apă Oradea a realizat investiții semnificative în modernizarea infrastructurii și implementarea tehnologiilor avansate pentru a oferi servicii de înaltă calitate în alimentarea cu apă potabilă, preluarea și epurarea apelor uzate.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în localitățile din județul Bihor incluse în proiect, în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Tratatul de Aderare și Directivele Europene relevante. Prin investițiile cuprinse în acest proiect se continuă procesul de extindere și reabilitare ale infrastructurii de apă și apă uzată realizate în etapele anterioare 2007-2013, 2014-2020 și se propun investiții în extinderea/înființarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în zonele rurale.
Rezultatele urmărite:
Principalele rezultate urmărite prin promovarea investiţiilor vizează realizarea angajamentelor ce derivă din Directivele Europene privind epurarea apelor uzate și apei potabile, astfel:
- Apele uzate urbane colectate și epurate (din perspectiva încărcării organice biodegradabile) pentru toate aglomerările mai mari de 2.000 l.e., în special pentru aglomerările de peste 10.000 l.e.;
- Serviciul public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiţii de siguranţă şi protecţie a sănătăţii, extins la populația din localitățile cu peste 50 locuitori.
În urma finalizării proiectului, vor fi atinși următorii indicatori:
- Lungimea conductelor noi sau optimizate de colectare a apelor uzate – 33,11 km;
- Lungimea conductelor noi sau optimizate pentru sistemele de distribuție alimentare cu apă – 77,57 km;
- Populația racordată la rețele publice îmbunătățite de alimentare cu apă – 70.390 locuitori;
- Populația racordată cel puțin la instalații publice secundare de tratare a apelor uzate – 3.584 locuitori.
Obiectivele specifice ale Proiectului
Conformarea cu Directiva 98/83/CE cu privire la calitatea apei destinate consumului uman, aşa cum a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea nr. 458/2002 cu privire la calitatea apei potabile (modificata prin Legea nr. 311/2004), principalele măsuri propuse vizând următoarele:
- Reducerea pierderilor reale de apă de la 22% înainte de proiect la 21.2% după proiect în aria de proiect.
- Creșterea gradului de conectare a populației la rețeaua de alimentare cu apă, de la 87.7% înainte de proiect, din care 57.2% alimentare cu apă conform cu cerințele Directivei 98/83/CE, la 89.1% după proiect în aria de proiect;
- Alimentarea cu apă potabilă la standardele de calitate stabilite prin legislație;
- Creșterea gradului de siguranță în funcționarea sistemului.
Conformarea cu angajamentele de tranziţie şi cu obiectivele intermediare convenite între Comisia Europeană şi Guvernul României pentru implementarea Directivei 91/271/CEE cu privire la colectarea şi epurare apelor uzate urbane, transpusă în legislaţia naţională prin H.G.nr. 352/2005, principalele măsuri propuse vizând următoarele:
- Creșterea gradului de conectare a populțtiei la rețeaua de canalizare, care va fi epurată în conformitate cu cerințele Directivei 91/271/CEE de la 88.19% înainte de proiect la 89.60% după proiect în aria de proiect;
- Reducerea ratei de infiltraţii în sistemul de canalizare;
- Prin aceste investiții se continuă procesul de extindere și reabilitare ale infrastructurii de apă și apă uzată realizate în etapa 2007- 2013 și se propun investiții în extinderea/infiintarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în zona urbană.